Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Miercuri, 01 Aug. 2012, 09:16
2
2394

MAE a luat notă "cu neplăcută surprindere" de declaraţiile lui Orban privind evoluţiile din România

Ministerul român al Afacerilor Externe informează că a luat notă, "cu neplăcută surprindere", de declaraţiile făcute sâmbătă la Băile Tuşnad de premierul Ungariei, Viktor Orban, privind referendumul de duminică, arătând că dezaprobă această "intervenţie în politica internă a ţării".

mae luat nota cu neplacuta surprindere de declaratiile lui orban privind evol
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

"MAE a luat notă, cu neplăcută surprindere, de declaraţiile făcute de primul ministru al Ungariei referitoare la evoluţiile interne din România şi dezaprobă folosirea prilejului oferit de vizite neoficiale pentru intervenţii în politica internă a ţării", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga.

Oficialul MAE a precizat că vizita înaltului demnitar ungar în România a făcut obiectul unei corespondenţe, pe canale diplomatice uzuale, între Ambasada Ungariei la Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul căreia s-a precizat că premierul Viktor Orban participă la activităţile unei şcoli de vară.

"Ministerul Afacerilor Externe, subliniind importanţa relaţiilor de bună-vecinătate şi de cooperare dintre România şi Ungaria, a transmis părţii ungare mesaje pentru evitarea unor declaraţii publice care să afecteze relaţiile dintre cele două ţări şi să ia în considerare contextul intern din România. Ca şi în cazul vizitelor anterioare ale demnitarilor maghiari în Transilvania, MAE a insistat să se recurgă la mecanismele şi canalele de cooperare existente, conform uzanţelor diplomatice, pentru transmiterea mesajelor care vizează relaţiile dintre cele două ţări", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", referitor la referendum, că le urează "românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică - n.r.) este o posibilitate".

"Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică - n.r.) este o posibilitate. Iar la alegerile parlamentare, să ia decizii cu care să poată proteja acel fundament care există în starea firavă care a fost făurită şi de maghiarii din România. În invit pe maghiari să simtă greutatea istorică a momentului, este posibil ca soarta României să se hotărască pentru viitorul câtorva decenii", a declarat Orban Viktor, potrivit traducerii oficiale.

În judeţele cu populaţie semnificativă de etnie maghiară prezenţa la urne la referendumul de duminică a fost cea mai scăzută din ţară: Harghita - 11,56%, Covasna - 20,6%, Mureş - 33,96%.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, după ce a votat, că îl atenţionează pe omologul său ungar, Viktor Orban, şi îi cere să nu mai intervină în viaţa politică a României îndemnând cetăţenii români de etnie maghiară să nu vină la vot.

"Eu mi-am făcut datoria ca prim-ministru al României să-l atenţionez pe primul-ministru al Ungariei să nu mai intervină în viaţa politică a României, pentru că am văzut locuitorii din Harghita şi Covasna îl ascultă pe premierul Orban, însă suntem în România şi vreau ca românii să-şi decidă singuri soarta dinolo de persoane fie din România, fie din alte ţări, care vor răul României", a spus Ponta.

El a adăugat că este foarte revoltat de acţiunea omologului său ungar.

"Sunt foarte revoltat de faptul că primul-ministru al Ungariei, domnul Orban, îndeamnă cetăţenii români de etnie maghiară să nu vină la vot. Eu, dimpotrivă, le spun românilor să nu-l asculte pe domnul Orban şi nici pe prietenii domnului Viktor Orban, să vină să-şi decidă singuri soarta, pentru că România este şi rămâne o ţară democratică dacă oamenii pot vota şi-şi pot decide soarta, iar România este un stat de drept dacă recunoaştem cu toţii rezultatele, aşa încât sunt foarte optimist că românii îşi decid singuri viitorul în această zi", a spus Ponta.

De asemenea, USL a comentat că premierul Ungariei, Viktor Orban, ar fi trebui să se abţină de la participarea directă într-o problemă politică a României şi apreciază că mesajul său de demobilizare a electoratului maghiar a făcut ca prezenţa la vot să fie mai scăzută decât în mod normal.

"Fenomenul care se pretrece în Harghita şi Covasna, unde prezenţa e extraordinar de jos, arată că mesajul lui Laszlo Tokes, de susţinere a lui Traian Băsescu prin neprezentare, ca şi al premierului Viktor Orban, care a venit special la Tuşnad azi ca să participe la un simpozion pentru a-şi întări mesajul de neprezentare către cetăţenii etnici maghiari, au fost mai puternice decât mesajul cel puţin public al UDMR, anume ca cetăţenii să participe", a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz.
El a precizat că populaţia de etnie maghiară a fost demobilizată şi în Mureş şi în Bistriţa-Năsăud.

"Deci, se văd lucruri limpezi că a fost demobilizare pe seama mesajului pe care l-a transmis - şi care, iată, a prins - Uniunea Civică Maghiară şi Laszlo Tokes în principal şi şeful Guvernului de la Budapesta, care în mod normal ar fi trebuit, cel puţin acum, să se abţină de la o participare directă în legătură cu o problemă politică în România", a spus Duvăz. El a mai arătat că tabloul celor prezenţi la vot ar fi fost mult mai bun în lipsa acestei demobilizări.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, duminică noaptea, că le mulţumeşte cetăţenilor români de etnie maghiară, precizând că a înţeles semnalul dat de aceştia.

"Dincolo de a le mulţumi românilor, permiteţi-mi o menţiune şi pentru cetăţenii români de etnie maghiară. Le-am înţeles semnalul şi nu îmi rămâne decât să le mulţumesc şi lor, ca de altfel tuturor românilor", a spus Băsescu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu crede că declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orban, au avut vreun efect asupra intenţiei de vot a maghiarilor din România la referendum.

Kelemen a declarat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, că nici la alegerile locale, nici în 2008, "aceste luări de poziţie nu au avut efecte directe şi efecte măsurabile asupra intenţiei de vot".

"Nu cred că declaraţiile lui Orban Viktor au avut vreun afect asupra intenţiei de vot a maghiarilor din România, aşa cum nici la alegerile locale, nici în 2008 aceste luări de poziţie nu au avut efecte directe şi efecte măsurabile asupra intenţiei de vot", a spus liderul UDMR.

Articole din aceeasi categorie
La capătul unei ședinţe a Comitetului Executiv al PSD care a durat până aproape de miezul nopții, Guvernul a rămas fără trei miniștri.
13 Oct. 2017
10:25
1
Lista miniștrilor din cabinetul Mihai Tudose, care va trebui să primească joi votul de încerede în Parlament, a fost anunțată de Liviu Dragnea, președintele PSD.
28 Iun. 2017
17:29
2
PSD și ALDE vor merge la consultări la Palatul Cotroceni cu o nominalizare pentru funcția de prim-ministru.
26 Iun. 2017
13:44
3
Nimic din ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică din România nu are precedent.
22 Iun. 2017
15:45
0
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a trecut în Parlament.
21 Iun. 2017
13:43
2
Mai este o zi până la votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD împotriva propriului Guvern!
20 Iun. 2017
16:42
10

Post new comment

Comentarii

Nu vad nici unde mentionat in articolul de mai sus, ca ar exista posibilitatea ca maghiarii din Romania nu s-au dus POATE la vot nu pentru ca urmeaza ca niste boi pe Orban si Tokes, ci din simplul motiv ca fiind si ei cetateni romani pur si simplu nu au fost de acord cu continutul referendumului.Nici nu ma mir ca nu le au la inima pe USL-ul, fiindca se stie ca nu prea le inghita pe maghiari.

M-am saturat sa tot citesc ca maghiarii nu s-au prezentat la vot din cauza celor spuse de premierul ungar. De exemplu in comunitatea noastra unde stau, multi am aflat dupa referendum indemnul lui Tokes si al lui Orban si totusi am ramas departe de urnele de vot. Chiar daca nu va vine sa credeti, nici acum, nici la alegerile trecute, inainte de alegeri felul votului nu a fost subiect de discutie intre noi, maghiarii. Fiecare a votat cum a crezut ca e mai bine pentru el. Deci sa nu credeti ca este ceva organizat, ca se voteaza in masa impotriva romanilor sau a Romaniei, dupa placul conducerii din Ungaria. De fapt, ni se rupe de ce zic din afara, in timp ce noi, maghiarii traim si convietuim aici impreuna cu prietenii nostrii romani, germani etc. In legatura cu Tokes Laszlo ... personal nu agreez politica dusa de el, iar ca om a devenit minuscul in ochii mei, dupa ce am aflat de viata sa extraconjugala. Asa ca resping cu fermitate toate acuzatiile, care sunt indreptate si catre mine, cum ca am fost demobilizat de catre cei amintiti de USL. De fapt, am fost demobilizat de catre USL.

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide