Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Joi, 17 Ian. 2019, 08:30
0
1881

Eveniment organizat la o școală din Turda, finalist în Competiția internațională Meet and Code 2018

Evenimentul "Scratch și... Gool!" organizat de Asociația Pro Teodor Murășanu în Școala Teodor Murășanu din Turda a fost desemnat finalist la categoria Kick and Code în cadrul Meet and Code. Evenimentul, organizat în cadrul Europe Code Week și finanțat din fondul Meet and Code coordonat în România de Asociația Techsoup, a provocat 21 de elevi cu vârsta între 9 și 11 ani să joace fotbal prin reguli create chiar în limbajul de programare vizuală Scratch.

48969774_2691401247537515_31206221552
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

În total, au fost alese 15 evenimente finaliste. Reprezentanții tuturor sunt invitați în martie la sediul companiei SAP din Germania. În plus, trei finaliști vor primi un premiu adițional de 2.500 de euro.

În perioada 6 - 21 octombrie 2018, 52.000 de copii și tineri au descoperit tehnologia și programarea prin hackathoane, cursuri de introducere în Scratch, construire de aplicații pentru comunitate, robotică, ateliere de storytelling digital si nu numai. Astfel, prin initiativa Meet and Code 2018, 1.100 de evenimente de tehnologie și programare Europe Code Week  din 22 de țări europene au fost finanțate cu sume între 300 și 500 de EURO.

În România, 52 de organizații neguvernamentale au organizat 70 de evenimente finanțate cu 21.000 EURO prin fondul creat cu susținerea companiei SAP, prin coordonarea Haus des Stiftens GmbH și Asociației Techsoup. Dintre acestea, 6 evenimente Meet and Code din România au intrat în jurizarea internațională.

Evenimentul finalist "Scratch și... Gool!" a intrat în competiție în categoria Kick and Code. Această categorie a vizat evenimente care și-au propus să ajute la rezolvarea unor probleme din fotbal cu soluții IT sau să folosească fotbalul pentru a atrage elevii și astfel să îi aducă mai aproape de lumea programării și a tehnologiei.

"Prezența în finala competiției Meet and Code reprezintă încununarea unui efort de grup. Sunt foarte mândră de ceea ce am realizat împreună cu echipa, interesul elevilor de ciclul primar pentru activități care includ programarea fiind în creștere. Prin acest rezultat, Școala Teodor Murășanu s-a făcut remarcată pe plan local și internațional, dovedind că este una dintre instituțiile care oferă elevilor o educație ancorată în prezent și îndreptată spre viitor.", declară Gabriela Ileana Crișan, coordonatorul evenimentului.

"Mi-a plăcut foarte mult limbajul de programare, dar și că ne-am jucat cu mingea și că am legat prietenii. Dificilă mi s-a părut realizarea traseului pe calculator, pentru că a fost ceva nou. Greutăți am avut cu orientarea, a trebuit să învățăm punctele cardinale. Profesorii noștri ne-au ajutat foarte mult, fără ei noi n-am fi putut face așa ceva." , spune Iulia, una dintre finaliste, în vârstă de 9 ani,elevă în clasa clasa a III-a A la școala menționată.

Început la Clubul Copiilor din Turda și sfârșit pe terenul de fotbal al școlii, evenimentul a fost susținut de studenți, părinți, precum și de echipa națională de baschet Potaissa Turda.

Toate activitățile din cadrul evenimentului finalist pot fi descoperite pe site-ul creat chiar de unul dintre elevii participanți.

"Acest premiu are o însemnătate deosebită pentru școala noastră deoarece este un prilej de mândrie, o motivație pentru activitățile viitoare. Totodată, ne sprijină în demersul didactic actual pentru dezvoltarea abilităților digitale ale elevilor și profesorilor noștri. Datorită acestor două evenimente Meet and Code, instituția noastră a reușit să își promoveze valorile  - elevi și profesori - prin activități nonformale, care dau o altă dimensiune educației, oferind o modalitate inedită de orientare școlară și profesională. De asemenea, s-a evidențiat strânsa colaborare pe care o avem cu alte instituții din comunitatea noastră, promovând ideile inovatoare ale profesorilor și elevilor spre o societate deschisă către nou, cu o tehnologie accesibilă.", precizează Gianina Silvia Matei, director al Școlii „Teodor Murășanu” din Turda.

Meet and Code este inițiată și finanțată de compania SAP în parteneriat cu: Haus des Stiftens GmbH prin portalul IT Stifter-helfen, Asociația Techsoup și alte organizații partenere din reţeaua TechSoup Europe. În România, inițiativa Meet and Code este derulată de Asociația Techsoup, susținătoare a activităților Europe Code Week în România.

Compania SAP facilitează inițiativa Meet and Code oferind suport financiar și alte resurse.

TechSoup Europe face parte din reţeaua TechSoup Global Network și este un conector între universul noilor tehnologii și implementarea de schimbări în societate. Reţeaua din Europa este formată din 28 de organizaţii partenere care sprijină 250,000 de organizaţii non-profit în 48 de ţări.

Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

 

Articole din aceeasi categorie
S-a emis ordinul de începere a lucrărilor pe drumul județean DJ 109, arteră ce face parte din Traseul Regional Transilvania de Nord – „Drumul Bistriței", proiect european finanțat prin Programul
22 Feb. 2019
13:00
0
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat va invita la workshop-ul “Investeste pentru viitor!”, care va avea loc la Cluj-Napoca, in data de 28 fe
22 Feb. 2019
12:53
0
LOR li se alătură: TIMMY TRUMPET, BASTILLE, JAMES ARTHUR, OSCAR AND THE WOLF, LOCO DICE, ANDY C, SOLOMUN ȘI MULȚI ALȚII!
21 Feb. 2019
15:25
1
Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat lucrările de demolare ale clădirilor de pe terenul în suprafață de 14,4 hectare pe care l-a predat Ministerului Sănătății în vederea construirii Spitalului Reg
20 Feb. 2019
10:58
1
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a înființat din acest an Comisie de Biodiversitate și Dezvoltare Sustenabilă care va monitoriza permanent problemele existente la nivelul spațiilor
20 Feb. 2019
08:30
0
Activitatea de cercetare din cadrul Unversităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a fost recunoscută prin premii importante, medalii de aur, argint şi bronz acordate de oficialii Salonului Internaţional
19 Feb. 2019
11:18
0

Post new comment

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide